Вы здесь

Anul 2017, dedicat compozitorului Eugen Doga! Ce evenimente se vor organiza. Publica. 26.01.2017

Veste bună pentru admiratorii compozitorului Eugen Doga.

Pe tot parcursul anului vor fi organizate evenimente culturale consacrate celei de a 80-a aniversări de la naşterea maestrului. Printre festivităţi se numără și concerte, spectacole, expoziții și reuniuni de creație.

Cabinetul de Miniştri a aprobat miercuri hotărârea cu privire la celebrarea celei de a 80-a aniversări de la naşterea compozitorului Eugen Doga. 

"Acesta vine nu doar să consemneze valoarea acestei personalităţi artistice dar vine să valorifice în special moştenirea sa. Maestrul a venit cu o serie de solicitări şi bineînţeles că am încercat să le dăm curs. Dânsul îşi doreşte ca concertul de gală să se ţină ceva mai târziu la sfârşitul lui aprilie când zicea maestrul cu romantismul său va fi mai aproape de mirosul de liliac", a declarat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Astfel, în data de 27 aprilie va avea loc un concert de gală dedicat maestrului. Acesta va fi urmat de mai multe manifestaţii culturale printre care montarea spectacolului de balet „Luceafărul”, pe muzica lui Eugen Doga și trei spectacolului camerale la Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici".

Orchestra simfonică va interpreta cele şase cvartete ale compozitorului. 

"Mă bucură foarte mult că Luceafărul v-a coborî pe scena teatrului pentru că de un sfert de veac nu mai merge se creează impresia că s-a supărat acest luceafăr pe noi. Domnul prim-ministru s-a pomenit a fi un om extraordinar, mă credeţi pe cinste, aşa înţelegere am avut pentru prima dată. Nu a promis absolut nimic, a tăcut asta îmi place treabă da nu vorbă", a spus compozitorul Eugen Doga.

Pentru organizarea acestor evenimente, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost alocate 1,5 milioane de lei.

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937 în satul Mocra, Râbnița.

Pentru creațiile sale, maestrul a fost desemnat Laureat al Premiului de Stat, este Cavaler al Ordinului Republicii şi are titlul de Artist al Poporului.

De asemenea, valsul său "Gingașa și tandra mea fiară" a fost declarat de UNESCO cea de a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Publica

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.