Вы здесь

Recital academic de muzică de cameră-Academicianul Eugen DOGA. IDSI TV. 28.12.2015

Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, renumitul compozitor Eugen DOGA, academician, autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnată cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut, va susţine, în premieră, un recital academic de muzică de cameră.

Evenimentul-spectacol va avea loc la luni, 28 decembrie, ora 11:00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, în Sala Azurie (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1).

PROGRAM -„Omagiu Academiei de Ştiinţe a Moldovei” Video. Din creaţia compozitorului Prezentarea Cvartetelor 3 şi 5, publicate recent la Sankt-Petersburg, în interpretarea cvartetului de instrumente cu corzi al Teatrului de Operă şi Balet „Baladă pentru vioară”, în interpretarea lui Vladimir Acsionov, elev la Liceul Ciprian Porumbescu, la pian Margareta Cuciuc Două cântece pe versurile Veronicăi Micle, în interpretarea corului de copii de la Liceul Ciprian Porumbescu „Imnul lui Ştefan cel Mare”, pe versurile de Mihai Eminescu, în prima audiţie (înregistrare).

La spectacol sunt invitaţi membrii AŞM, directorii, vicedirectorii şi secretarii ştiinţifici ai organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, rectorii şi prorectorii instituţiilor de învăţământ superior, reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice, mass-media, precum şi admiratori ai creaţiei distinsului om de cultură Eugen Doga.

IDSI TV

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.