Вы здесь

Ecourile unei ediţii de colecţie a Festivalului "Crizantema de Aur". Jurnal de Dambovita. 25.10.2015

„Marele, uriaşul compozitor român de peste micul Prut a fost la Târgovişte, ceea ce este extraordinar. Este un compozitor român care aparţine umanităţii. Am discutat timp de un an cu dumnealui ca să reuşim să-l aducem aici, între concertele de la Leningrad, Paris, Londra, Tokio, Vienna. Dar fără ajutorul lui Octavian Ursulescu nu ar fi fost posibil acest moment excepţional la Târgovişte. Şi Televiziunea Română, când a auzit că vine Eugen Doga la Târgovişte, a vibrat împreună cu noi şi a fost alături de noi în acest proiect extraordinar şi a transmis integral festivalul Crizantema de Aur, un lucru nemaîntâlnit în istoria de 49 de ani”.
Eugen Doga, compozitor
„Nu ştiu câtă bucurie am produs eu la Târgovişte, dar eu am avut maxima bucurie că m-am aflat aici, sunt cel mai bogat pentru că am primit aplauzele şi dragostea publicului şi a oamenilor de la Târgovişte. Am primit aplauze, am avut întâlniri frumoase la acest festival şi m-am bucurat să văd că mă cunosc pe mine şi opera mea. Sunt momente de neuitat pe care eu le-am pus la suflet şi nu spun asta din politeţe, sunt simţiri care sunt aşezate în suflet”.

Jurnal de Dambovita

În pauză, la standul dedicat UNESCO din foaierul elegant amenajat al Teatrului Tony Bulandra, doamnele Marietta Bantchev - preşedinte UNESCO Community Association din Paris, Virginia Meheş - preşedinte Federaţia Română a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO şi Iris Constantin - expertă la Comisia Naţională a României pentru UNESCO, au relevat semnificaţia unui eveniment istoric: împlinirea a 60 de ani de la aderarea României în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Știinţă şi Cultură, iar marele compozitor Eugen Doga şi-a lansat primul CD apărut la Casa de discuri „Eurostar” - eveniment remarcabil. Partea a doua a serii a fost una de-a dreptul extraordinară, care, se poate spune pe drept cuvânt, a fost nu numai marea surpriză a ediţiei, dar şi una care va rămâne înscrisă în istoria culturală a Târgoviştei: recitalul „Podul cu Crizanteme Târgovişte- Chişinău”, care a pus în valoare componistică talentul de geniu al lui Eugen Doga, academician, Maestru în Artă, Artist al Poporului, Om al Mileniului, şi a cărui artă componistică a căpătat recunoaştere mondială în topul „History Rundown” al celor mai bune 200 de piese muzicale din toate timpurile.

Jurnal de Dambovita

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.