当前位置

Maestrul Eugen Doga la 80 de ani: „N-am insule, n-am vapoare, n-am nici măcar maşină…” Independent. 1.03.2017

Maestrul Eugen Doga a celebrat astăzi jubileul de 80 de ani în cadrul unui eveniment, organizat în incinta Parlamentului Republicii Moldova.

„N-am insule, n-am vapoare, n-am nici măcar maşină.. eu am ceea ce am – muzica”, a precizat maestrul, care a fost felicitat la eveniment şi cu un tort sub formă de pian alb.

„Sunteţi cel mai bun ambasador al Republicii Moldova, al neamului nostru, deoarece muzica dvs demult face înconjurul lumii, înainte de acordul cu Uniunea Europeană”, a ţinut să precizeze preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Despre faptul că muzica maestrului este universală a menţionat şi ministrul Culturii, Monica Babuc, care a spus că maestrul este iubit în zona transnistriană acolo unde s-a născut, „la fel ca în Republica Moldova, Federaţia Rusă, România, Franţa, oriunde în lume”.

„Muzica lui Eugen Doga ar trebui s-o auzim în trenuri, în avioane, la Parlament, la Guvern…”, a remarcat mai în glumă mai în serios Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheroghe Duca, care a recunoscut că are creaţiile compozitorului „în iphone şi le ascultă acasă, la serviciu, dar şi în călătorii”.

Programul a mai cuprins o expoziție de fotografii, afișe și publicații, un recital al pieselor semnate de Eugen Doga în interpretarea copiilor și a culminat cu un recital al maestrului Eugen Doga.

Cu ocazia aniversării de 80 de ani de la nașterea sa, anul 2017 este declarat în Republica Moldova – „Anul Eugen Doga”, de aceea o serie de mai multe evenimente culturale îi vor fi dedicate în acest an maestrului.

Eugen Doga s-a născut în 1937 în satul Mocra, raionul Râbniţa, iar numele său este inclus în lista celor 200 de personalităţi ale lumii. Melodia care l-a consacrat este valsul din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”, regizat de Emil Loteanu.

Independent

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.