当前位置

Salonul muzical „Eugen Doga” dedicat lui Eminescu a ajuns la a IV-a ediţie. Moldpres. 15.01.2017

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. Cea de-a IV-a ediţie a Salonului muzical „Eugen Doga”, consacrată împlinirii a 167 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, a avut loc ieri seară în casa distinsului compozitor din capitală, informează MOLDPRES.

Pe parcursul serii a răsunat muzică de Eugen Doga pe versurile lui Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Astfel, cîntăreaţa de operă Mariana Bulicanu a interpretat romanţa „Nu plînge”, pe versurile Veronicăi Micle, iar soprana Tatiana Costiuc – piesa „De-aş avea”, pe versurile lui Mihai Eminescu. Interpretul de muzică uşoară Iurie Sadovnic a fost prezent cu un recital muzical din şlagărele sale.

Solicitat de MOLDPRES, maestrul Eugen Doga a menţionat că se simte bine în lumea lui Eminescu, iar această atmosferă de sărbătoare, cu multă muzică şi poezie, îl inspiră şi mai mult.

Compozitorul a povestit despre cele două piese ale sale, scrise pentru pian, la răscrucea dintre anii 2016-2017: „Salon” şi „Deşteptarea”. Piesele au fost interpretate în premieră de Nicoleta Sîrbu şi Maream Ehsan, eleve la Liceul de muzică „C. Porumbescu”, clasa profesoarei Larisa Jar, şefa catedrei pian de la această instituţie.

În cadrul salonului, au fost expuse 15 lucrări de pictură ale artistului plastic Tudor Zbârnea, director al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, care a menţionat că prin muzica lui Eugen Doga, oamenii reușesc să se bucure de creația lui Mihai Eminescu.

„Este o zi în care încercăm să trăim în lumea lui Eminescu, prin creația maestrului Doga. Și această interferență între muzică și pictură cred că face bine tuturor”, a constatat Tudor Zbârnea. El a propus ca la anul viitor, Salonul muzical “Eugen Doga”, imediat după ziua de naştere a lui Eminescu, să continue la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.

În context, poetul Nicolae Dabija a subliniat că pe parcursul manifestării a fost o atmosferă de salon, de sărbătoare şi de suflet, care ne apropie de muzică şi care trebuie extinsă în spaţiu şi timp.

Ministrul Culturii, Monica Babuc a subliniat pentru agenţie că în acest an, cînd Eugen Doga îşi va sărbători cea de-a 80-a aniversare, vor fi organizate mai multe acţiuni culturale consacrate acestui eveniment.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Rîbnița. A studiat violoncelul la Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”. A absolvit Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul  alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 100 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cîntece pentru copii. Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului” și cu ”Ordinul Republicii”. Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

Salonul muzical “Eugen Doga” a fost deschis la 15 ianuarie 2014.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

Moldpres  

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.