Mihai Eminescu s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850 în satul Botoșani, România. Poetul a fost numit, mai târziu, „Luceafărul literaturii române”. Atualmente poeziile sale sunt cunoscute în multe țări ale lumii, numărul de ediții al poeziilor este imposibil de a fi calculat. Ele au fost traduse în 70 de limbi, unele dintre acestea au devenit cântece populare. Despre viața și moartea lui, au fost scrise sute de cărți, au fost ridicate monumente, în cinstea lui sunt numite străzile. Anul 1989, centenarul morții sale, a fost declarat de UNESCO "Anul Internațional a lui Eminescu."
El nu a văzut în timpul vieții sale nici recunoștință, nici toată această glorie.
Deși Mihai Eminescu a impresionat contemporanii săi cu o educație vastă și o minte strălucită, cu bogăția versului său și o armonie unică a poeziei sale, viața lui era plină de lipsuri, pribegie, atitudine ostilă, muncă neîntreruptă și sărăcie. În timpul vieții lui a fost publicată doar o singură carte cu poeziile sale. Marele poet s-a stins din viață la vârsta de 39 de ani. Așa cum se întâmplă adesea, după moarte indiferența și lipsă de înțelegere sunt înlocuite cu înălțarea, și el este transformat într-un simbol deosebit.
În creația lui Eugen Doga sunt foarte multe tangențe cu Eminescu. El locuiește pe strada Eminescu. O parte semnificativă a compozițiilor lui Eugen Doga sunt compuse pe baza poeziilor lui Mihai Eminescu și dragostea lui blândă și neînplinită - poeta cu părul de aur, Veronica Micle.
Unica carte de poezii ce a văzut lumina în timpul vieții lui Eminescu a fost editată la finele anului 1883. O sută de ani mai târziu, în anul1983, la Teatru de Operă și Balet din Chișinău a avut loc premiera baletului lui Eugen Doga pe baza poemului lui Eminescu «Luceafărul» (libret de Emil Loteanu). La balet tablourile fantastice a infinitului cosmic se schimbă cu secvențe din viața curții regale, noi vedem o prințesă care s-a îndrăgostit de o stea de pe cer - Luceafărul, fiul Soarelui. El a coborât la ea din depărtarea stelară. Dar finalul fericit nu a avut loc să fie – fiul Soarelui o îndeamnă pe prințesă să devină nemuritoare, dar ei îi este frică; el este de acord să devină muritor pentru ea, iar ea deja a fost fascinată de un paj. Lumea pământească a prințesei și împărăția spațială a Luceafărului așa și nu au putut fi împreună.
La fel ca și ei nu au putut fi împreună, Mihai Eminescu și Veronica Micle.
Ei aveau câte 22 de ani, când s-au întâlnit la Viena, capitala valsului. Încă înainte de excursia de la Viena Veronica a văzut într-o revistă poeziile lui Mihai Eminescu și a scris despre acestea poezii:
În istoria lor, au existat momente de fericire senină și tandrețe, care se transformau în ură și disperare, în gelozie și despărțire, și din nou în fericire.
Ei iarăși și iarăși, în mod inevitabil erau atrași unul de celălalt – această legătură invizibilă niciodată nu s-a rupt.
Iubita
Tu eşti o ziuă, eu sânt un soare,
Eu sânt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sânt un templu, tu eşti un zeu -
Iubitul meu.
Tu eşti un rege, eu sânt regină,
EU sânt un haos, tu o lumină,
Eu sânt o arpă muiată-n vânt -
Tu eşti un cânt.
Poetul
Tu eşti o frunte, eu sânt o stemă,
Eu sânt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc -
Şi te iubesc!
Iubita
Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim încet -
Iubit poet?
O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimic nu e, nimic al meu -
E tot al tău.
Cine știe, poate chiar și dincolo de viața pământească a rămas această legătură ...
În orice caz, numele lor au rămas pentru totdeauna indisolubil legate, ca un simbol al iubirii cu înălțările ei orbitoare și prăbușirile distrugătoare, cu puterea ei de neînvins și iluziile magice, au rămas o povestire despre dragostea nemuritoare și veșnică.
Râule cu apa lina
Si curat ca o lumina,
Cât ne vezi de fericiti,
Starea noastra n’o rasfrânge,
Mâine poate noi vom plânge
Si-om fi vesnic despartiti.
Iar tu luna, draga luna,
Tu a noptilor cununa,
Sa nu spui ca ne-ai privit.
Poate mâni a tale raza
N’ar putea macar sa creaza
Ca vreodata ne-am iubit.
Despre această poveste de dragoste Eugen Doga și a scris ciclu muzical "Dialogurile dragostei ".
Compozitorul a fost inspirat de poeziile lor, în care bat inimile lor, în care e redată dragostea lor și gelozia, tandrețea și pasiunea.
"Dânșii au poezii uimitor de muzicale. Acolo nici nu e necesar de a inventa ceva, în poiezii este totul! Opera lui este dedicată ei și a fost creată sub influența imaginii ei și poeziile ei sunt răspunsul. Acestea sunt dialogurile între cele două lumi poetice "- spune Eugen Doga.
De asemenea pe baza versurilor lui Mihai Eminescu, Eugen Doga a compus romanțe, coruri, arii ... și continuă să scrie opere noi.
"Mă simt extrem de fericit când stau la pian cu versurile lui Eminescu. Și în această zi, noi sărbătorim nu doar data nașterii lui Eminescu, noi omagiem sărbătoarea culturii noastre, spiritul nostru național, în unele momente sărbătorim existența noastră, în general. Așa că vă doresc tuturor fericire în lumea lui Eminescu "- a spus Eugen Doga.
15 января - Национальный день культуры. 167 лет со дня рождения поэта Михая Эминеску.
January 15, 2017 - National Culture Day, 167 years after the birth of the poet Mihai Eminescu!
15. Januar 2017 - Nationale Kultur-Tag, 167 Jahre nach der Geburt des Dichters Mihai Eminescu.
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.