当前位置

Eugen Doga a deschis uşile Salonului muzical care îi poartă numele. TRM. 19.01.2014

După 10 ani de aşteptare compozitorul academician Eugen Doga şi-a realizat visul de a inaugura Salonul muzical care îi va purta numele. Prietenii de suflet au fost invitaţi la el acasă la prima şezătoare, consacrată marelui poet Mihai Eminescu.
Îmbrăcat într-un vechi costum popular din Bucovina, Eugen Doga, spune că este în sfârșit fericit pentru că poate primi prietenii într-o sală spaţioasă în care să răsfeţe oaspeţii cu muzică aleasă. "Vreau să adun lumea frumoasă pentru că prea dezbinaţi suntem, doar spiritul ne poate apropia", spune maestrul.

Potrivit compozitorului, Salonul va funcţiona periodic, la el vor invitaţi mai mulţi interpreți de valoare, colegi de breaslă şi admiratori ai artei muzicale.
La eveniment au fost invitați mai mulți artişti. Cântăreaţa de operă, Mariana Bulicanu, a declarat pentru Mesager că în această casă se naşte muzica şi noi cântăm aici și asta e un miracol.

Membrul formației Akord, Igor Stribițchi, spune că e frumos să fie alături de marele compozitor în aceste clipe. Este un vis împlinit, spune interpretul.
Şezătorile la Eugen Doga acasă nu vor avea o periodicitate stabilită, compozitorul spune că va organiza asemenea reuniuni spirituale la chemarea inimii.

TRM

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.