Eşti aici

Dialogurile dragostei, de Eugen Doga. LIVE. TVR+. 20.01.2016

De dragul lui Eminescu, compozitorul Eugen Doga aşază pe muzică  Dialogurile dragostei , într-un concert extraordinar la TVR MOLDOVA şi TVR Internaţional, duminică, 24 ianuarie 2016.

În Republica Moldova, în procesul de afirmare a  identităţii,  poetul naţional Mihai Eminescu era învestit drept judecător suprem „De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece”.

Graţie acestor procese, în prezent, ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu este celebrată în România şi Republica Moldova drept Ziua Culturii Naţionale. Şi pentru că dincolo de Cuvânt este muzica, iată că urmaşilor le revine misiunea de a descifra creaţia poetului prin compoziţiile maestrului Eugen Doga, muzicianul care a adunat în cele peste 20 de romanţe scrise pe versurile poetului naţional Mihai Eminescu, ritmurile Moldovei, Ardealului și Tării Românești.

Ziua Culturii Naţionale a vibrat prin muzică şi poezie, într-un eveniment extraordinar realizat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova al Guvernului României şi de Ambasada Republicii Moldova în România,  în coproducţie cu TVR Moldova şi TVR Internaţional.

Duminică, 24 ianuarie 2016, ora 21.00 la TVR Moldova şi TVR Internaţional!

Concertul poate fi urmărit şi în secţiunea LIVE a portalului TVR+.

TVR+

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.