Eşti aici

Compozitorul-academician Eugen Doga, laureat al celei de-a IV-a ediții a „Premiilor Naționale Negruzzi”, Iași. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 3.12.2019

Eugen Doga: „Premiul de astăzi este cel mai frumos dar al destinului meu. Vă mulțumesc pentru acest dar și că m-am pomenit pe scena acestei Biblioteci care poată numele lui Mihai Eminescu, numele acesta care mă leagă, în ultima vreme, în tot ce scriu și despre prietena lui de creație, Veronica Micle”

De Ziua Națională a României, la Iași, în cadrul unui eveniment cultural de excepție, a fost elogiată excelența. Pe cât de frumos, pe cât de festiv, pe atât de plin de semnificație, evenimentul a adăugat plus valoare unei zile veritabile, unei zile-simbol, prin care se pot mândri toți cei care trăiesc și simt românește, dar și prin personalitățile care au fost elogiate.
 
În ziua de 1 Decembrie, zi de certă valoare și însemnătate istorică, compozitorul-academician Eugen Doga a devenit laureat al „Premiului Național Negruzzi – 200 de ani de familie exemplară”, ajuns la cea de-a IV-a ediție. Laureați ai ediției curente a prestigiosului Premiu au devenit și mari personalități ale culturii și istoriei neamului românesc, acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Viorel Barbu, președintele Academiei Române, filiala Iași și Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin. Evenimentul a fost dedicat celor care, prin generozitatea, dăruirea și talentul lor, și-au pus amprenta asupra societății românești. Potrivit organizatorilor, distincțiile se acordă pentru lucrări, cărți sau evenimente științifice și culturale, realizate în anul decernării, dar și pentru întreaga activitate.
 
Numele personalităților propuse pentru acest premiu au fost analizate de un juriu condus de către prof. univ. dr. Elvira Sorohan, din care au făcut parte prof. univ. dr. Alexandru Calinescu, scriitorul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea, scriitorul Lucian Dan Teodorovici, directorul Muzeului Literaturii Romane, conf. univ. dr. Ioan Milica, directorul BCU, Dana Konya-Petrisor. 
 
Ceremonia de acordare a „Premiilor Naționale Negruzzi – 200 de ani de familie exemplară” s-a desfășurat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, din Iași, Aulă dăruită Iașului de către Regele Ferdinand, la inaugurarea instituției de cultură, acesta fiind un semn de recunoaștere a efortului pe care Iașul l-a făcut, poate, în cel mai greu moment al României, în Primul Război Mondial, după cum avea să spună primarul mun. Iași, Mihai Chirica.
 
La festivitate a participat, ca și la edițiile anterioare, Dana Konya-Petrișor, descendentă a familiei Negruzzi, sosită special de la Paris, unde s-a stabilit de mai mulți ani. „De fapt, eu cred ca nu am plecat niciodată din Moldova. Mă bucur că am venit din nou la Iași, sa revăd prieteni dragi, să mă întâlnesc cu alți oameni pe care îmi doream sa-i văd demult”, a spus urmașa familiei Negruzzi.
 
Evenimentul a fost onorat și de prezența celor doi vicepreședinți ai Academiei Române - acad. Victor Spinei, care a prezentat Laudatio pentru președintele AR, acad. Ioan Aurel Pop, și acad. Bogdan Simionescu, invitați speciali fiind și acad. Ștefan Afloroaei, scriitorul Lucian Vasiliu, prof. univ. dr. Gheorghe Duțică.  
 
Manifestarea a debutat cu o succintă trecere în revistă a edițiilor anterioare, urmată de prezentarea unui reportaj despre Casa Memoriala „Negruzzi” de la Trifesti și lansarea volumului „Iacob Negruzzi la Convorbiri Literare”, semnat de Cassian Maria Spiridon.
 
„Un nume cât o țară, un nume cât un univers”, așa a fost anunțat pentru premiere marele compozitor Eugen Doga, de către moderatorii evenimentului Vasile Arhire (TVR Iași) și Petronela Cotea Mihai (Radio Iași). Chiar dacă am crede că celebrul artist nu mai are nevoie de nici o prezentare, creația sa fiind cunoscută lumii întregi, maestrul a fost prezentat printr-o secvență video, lăsându-ne în seama muzicii, mai exact a renumitului vals, inclus în Patrimoniul UNESCO „Gingașa și tandra mea fiară”, supranumit „cel mai frumos vals de dragoste al lumii”, „valsul sufletului”, care a cucerit mapamondul și „Gramofon”, timp în care distinsul public nu s-a putut abține să nu-l aplaude pe celebrul compozitor.
 
„Ce-ar mai putea spune cuvintele, după ce am audiat aceste două valsuri, aparținând maestrului Eugen Doga, două capodopere ale muzicii universale contemporane”, avea să spună prof. univ.dr. Gheorghe Duțică de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, cel care a vocalizat un Laudatio de toată splendoarea și profunzimea. Și totuși, profesorul Duțică s-a simțit deosebit de onorat să împărtășească câteva gânduri, pe care le-a adunat, le-a adunat cu greu în această miniatură, după cum s-a exprimat Domnia Sa, nu pianistică, nu vocală, nu muzicală, discursivă, pentru că a vrut să surprindă totuși câteva lucruri importante despre personalitatea maestrului.
 
„Muzica mă însoțește de când mă știu – chiar și numele meu de familie începe, premonitoriu, aproape mistic, cu nota Do...”, își începe Laudatio profesorul Duțică. „Eugen Doga a creat un univers sonor străbătut de frumusețe, armonie, speranță și iubire, multă iubire… Eugen Doga alege calea simplității, a sincerității și naturaleței în exprimarea muzicală, după chipul și asemănarea copilăriei din care nu a plecat decât pentru a o putea păstra”, spune în emoționantul discurs prof. Duțică, citându-l pe marele compozitor: „De m-aș încumeta să cer ceva Providenței, aș cere, cu smerenie, să-mi restituie copilăria. Nu vârsta de copil, ci starea de spirit, fermecată, a uluirii de început... pentru a putea descoperi emoții proaspete, a mă mira de Lumea lui Dumnezeu, pentru a nu mă mai sătura de viață”. Muzica era în el, a fost dintotdeauna, a spus prof. Duțică, aștepta doar să iasă în lume și a reușit acest lucru printr-o fantă a destinului.
 
Vorbind despre o adevărată expansiune a celebrului compozitor care a susținut sute de concerte și recitaluri de maximă audiență în Austria, Bulgaria, Cehia, China, Cuba, Elveția, Franța, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Serbia, Statele Unite, Thailanda, Turcia, Ungaria, Uniunea Sovietică etc., artistul declară: „Spectatorii sunt garanția libertății mele!”, iată o mărturisire cu valențe de motto pentru dimensiunea complementară a personalității lui Eugen Doga, precizează profesorul ieșean.
 
„Ofranda muzicală a lui Eugen Doga ne vindecă de cenușiul cotidian și ne redă frumuseții celei dintâi. În armonii de voci și de strune, creatorul nepereche ni se împărtășește, cu trup și suflet, ținând vie credința înveșnicirii prin muzică. Să fie oare un reflex cosmic emanat de Planeta nr. 10504 care îi poartă numele? Nu putem afla decât într-un singur fel: ascultându-i încă o dată muzica”, ne îndeamnă prof. Gheorghe Duțică. (Laudatio integral).
 
Premiul i-a fost înmânat compozitorului de primarul mun. Iași, Mihai Chirică, sosit de pe alte ritmuri specifice în această zi pentru națiunea română, chiar pe muzica valsului atât de mult apreciatului compozitor, dar și de Vasile Lungu, unul din fondatorii „Premiilor Naționale Negruzzi”. Celebrul artist a primit Premiul National Negruzzi pentru contribuțiile aduse în domeniul muzicii.
 
Chiar daca a dăruit atâtea capodopere muzicale, maestrul a venit și el cu daruri la Iași. În semn de respect deosebit față de primarul de Iași, și-a dorit să lase o frumoasă amintire, oferidu-i primarului Mihai Chirică, un set de 11 CD-uri cu muzica sa. A lăsat și doua cărți, pe care le-a oferit directorului Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Ioan Milica. „ABCDOGA” de Larisa Turea, unde explică că numele lui chiar este alcătuit din semne muzicale și „Prietenii mei dragi”, scrisă de compozitor, „atunci când nu poate scrie muzică”, o carte pentru copii, în care dezvăluie „preocupările de amor” ale prietenilor săi patrupezi - câinelui Joy și motanului Amur.
 
„Premiul de astăzi este cel mai frumos dar al destinului meu. Vă mulțumesc pentru acest dar și că m-am pomenit pe scena acestei Biblioteci care poată numele lui Mihai Eminescu, numele acesta care mă leagă, în ultima vreme, în tot ce scriu și despre prietena lui de creație, Veronica Micle”, a spus cu emoții vădite celebrul compozitor.
 
„Am spus-o de fiecare dată fără să-mi fie frică, pentru că este un adevăr, istoria noastră este parțial ștearsă, dar e de datoria noastră să o aducem din nou în atenția românilor, indiferent unde se află ei. E de datoria noastră să le creăm măcar promisiunea că România poate fi țara lor, în care să se nască, dar și să moară cu aceeași dragoste care le-a fost clădită de înaintașii lor”, a spus primarul Mihai Chirică, exprimând felicitări familiei Lungu pentru inițiativă și pentru ceea ce au făcut acum câțiva ani în urmă, regenerând Premiile Iacob Negruzzi într-o manieră adaptată zilelor noastre și prețuind oamenii care ne reprezintă cu succes în țară și în afara țării.  
 
La finele evenimentul cultural, compozitorul a interpretat la pian câteva creații care au ridicat în picioare distinsul public, aplaudându-l îndelung pe îndrăgitul artist.
 
Potrivit scriitorului Lucian Vasiliu, „Premiile Naționale Negruzzi” au fost instituite, la inițiativa Societății Culturale „Junimea 90”, a editurii „Junimea” si a Revistei „Scriptor”, împreună cu moștenitorii familiei și Domeniile Lungu-Crama Hermeziu, care administrează și dețin pământurile ce au aparținut familiei Negruzzi de pe malul Prutului.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM

Academia de Ştiinţe a Moldovei

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.