Eşti aici

Omul zilei - Eugen Doga. jurnalul.ro. 29.08.2014

Cu prilejul Zilei Limbii Române, celebrată în Republica Moldova şi România la data de 31 august, marele compozitor Eugen Doga va fi prezent duminică la Bucureşti, ca invitat de onoare la două evenimente. Maestrul va participa, potrivit programului, la concertul vocal simfonic “Muzica tinereţii noastre”, susţinut în Parcul Titan – Parcul Artelor de Orchestra Simfonică Bucureşti şi Grupul Coral Accoustic, intrarea fiind liberă. Apoi va veni la Sala Mare a Ateneului Român, unde va avea loc un spectacol organizat de Uniunea Muzicienilor Interpreţi. Şi aici intrarea e liberă.
Eugen Doga, ilustru compozitor, deţinător a mai multor prestigioase disticţii (printre care şi Medalia “Omul secolului XX” acordată de SUA), cel care mărturiseşte că îi este mereu dor de dulcea limbă română, a scris muzica la peste 200 de filme; a scris alte zeci de piese muzicale devenite hituri; sunt unele lucrări de-ale lui Eugen Doga cunoscute pe întregul mapamond. Este cel care a compus muzica pentru filmele “Şatra”, “O dramă la vânătoare”, “Anna Pavlova”, “Lăutarii” – toate regizate de Emil Loteanu; este cel care a compus muzica la “Maria Mirabela” de Ion Popescu Gopo. Pentru valoroasa sa operă muzicală, pentru dragostea ce o poartă Limbii Române, Jurnalul Naţional îl declară pe maestrul Eugen Doga “Omul Zilei”.

JURNALUL.RO

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.