Eşti aici

Marele compozitor român basarabean, Eugen Doga, la cea de a 80-a aniversare: “Nu am insule, vapoare şi nici maşină, am doar muzica”. Romanian Global News. 3.03.2017

Eugen Doga a împlinit 80 de ani şi a decis să sărbătorească evenimentul la Chişinău. Cu această ocazie, a remarcat că în Rep. Moldova îi este promovată destul de puţin muzica, care este unica lui avere, transmite Epoch Times, preluat de Romanian Global News.

Compozitorul Eugen Doga a sărbătorit miercuri cea de a 80-a aniversare fiind felicitat de rudele, colegii şi admiratorii săi. Primul care i-a transmis urările cu această ocazie a fost primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, care l-a întâlnit pe artist, dimineaţa devreme, la Aeroportul Internaţional Chişinău.

Pe parcursul zilei autorităţile au organizat mai multe evenimente, Eugen Doga fiind şi invitatul Parlamentului Rep. Moldova unde au participat deputaţi, academicieni, miniştri, reprezentanţi ai corpului diplomatic, oameni de cultură şi artă care au venit să-l omagieze pe marele compozitor.

În mesajul de felicitare, Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că este o onoare pentru Legislativ să fie alături de maestru în această zi. Speakerul a menţionat că opera lui Eugen Doga, cu mult înaintea Acordului de liberă circulaţie, a înconjurat şi cucerit întreg mapamondul. "Şi totuşi rămâneţi al nostru, nu doar prin naştere, dar prin operele care au pus în valoare tot ce avem mai bun şi mai frumos în această ţară."

Cu prilejul aniversării a 80-a a compozitorului Eugen Doga, au adresat mesaje de felicitare ministrul Culturii, Monica Babuc, preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, iar Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin a dat citire mesajului semnat de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Maestrul Eugen Doga a mulţumit tuturor pentru organizarea unei frumoase sărbători precizând că cel mai de preţ cadou este recunoştinţa şi aprecierea oamenilor, pentru că nu are nimic mai de preţ decât muzica."Nu am insule, nu am vapoare, nu am nici maşină, nu am nimic, eu am doar muzica."

Sărbătoarea organizată de Parlament a fost întregită de o expoziţie de fotografii şi afişe din colecţia personală a artistului şi din arhiva Academiei de Ştiinţe a Moldovei, totodată fiind organizat şi un concert, un recital al maestrului Eugen Doga şi al naistului Vasile Iovu.

Cu ocazia jubileului şi Poşta Moldovei a lansat un timbru special.

Compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, laureat al Premiului Naţional, deţinător al "Ordinului Republicii", membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei s-a născut în 1937, în satul Mocra, din raionul Râbniţa. Numele său a fost inclus în lista celor 200 de personalităţi ale lumii. Compozitorul Doga a semnat coloana sonoră a peste 200 de filme, iar piesa "Gingaşa şi tandra mea fiară" a fost desemnată drept cel mai frumos vals din lume. Mai mult, UNESCO a declarat această piesă drept cea de a patra capodoperă muzicală a secolului 20.

Romanian Global News

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.