Eşti aici

Trei membri titulari ai Academiei de Științe – Laureați ai Premiului „Omul Anului” 2017, „TeleRadio Moldova". Academia de Stiinte a Moldovei. 12.01.2018

La 7 ianuarie 2018 a avut loc ceremonia de totalizare a concursului Omul Anului, la diverse nominalizări, ediția a X – jubiliară, la Gala Premiilor TV-Radio Moldova. 

Invitații Galei au fost savanți, medici și sportivi faimoși, poeți, artiști compozitori, muzicieni și interpreți talentați, conducători de instituții din diverse domenii, toți aleși pe sprinceană, finaliști ai concursului.     
 
Trei dintre prestigioasele premii oferite de Compania „TeleRadio Moldova au fost adjudecate de membrii titulari ai Academiei de Științe a Moldovei, cetățeni de onoare ai țării, nume sonore cunoscute în lume, recunoscuți drept ambasadori ai culturii noastre, care, prin munca lor ne recomandă cu demnitate peste hotare și ne promovează în cel mai frumos mod posibil țara. Așa dar:
 
Titlul onorific „Omul Anului” a fost conferit academicianului Mihai Cimpoi, la nominalizarea „Savantul Anului”, pentru statutul de a fi cel mai mare eminescolog al timpului, autorul și organizatorul Congresului Mondial al Eminescologilor, academician înalt apreciat în întreg spațiul limbii române.
 
„Sunt deosebit de onorat. Vă mulțumesc foarte mult. Sigur că datorez acest titlu lui Eminescu, studiilor mele despre Eminescu, pe care acum le voi include în cea de-a II ediție a Dicționarului Enciclopedic Mihai Eminescu”, a  spus academicianul în cuvântul său de gratitudine, cerând, într-un mod original, permisiunea de a corecta un pic calificativul de „cel mai mare Eminescolog”, cu „cel mai înalt Eminescolog”. Și întrucât suntem în ajunul anului 2018, anul Marii Uniri, academicianul a amintit ce celor prezenți de ceea ce spunea Eminescu „În Unire e tăria”.  

 Titlul onorific „Omul Anului” a fost acordat maestrului Eugen Doga, la nominalizarea „Compozitorul secolului”, pentru 60 de ani de inspirație, muncă prodigioasă, creații fără egal și promovare cu succes a Moldovei în lume, fiind considerat cel mai mare compozitor român în viață, muzica sa fiind difuzată în cele mai distinse săli de concerte din lume.
           
„Vă mulțumesc foarte mult pentru această frumoasă distincție pe care am primit-o și care mă onorează. Mulțumesc acestei minunate orchestre care mă însoțește atâția ani, atâtea decenii, mă însoțește oriunde aș fi și care permanent îmi creează onoare și imagine”, a spus maestrul Doga, urându-le tuturor La Mulți Ani! 
 
Titlul onorific „Omul Anului” i-a fost conferit academicianului Gheorghe Mustea, Artist al poporului, la nominalizarea „Muzicianul și Dirijorul Anului”,pentru creație componistică desăvârșită și trei decenii de activitate rodnică la pupitrul Orchestrei Simfonice Naționale a companiei TRM, artist total și universal.
   
„Cei care am primit titlul, suntem colegi de acum înainte. Îmi amintesc de cuvintele lui Ștefan cel Mare care zicea „Ne prețuiesc străinii uneori mai mult ca cei de acasă”, dar, ca să ne prețuiască străinii, în primul rând, trebuie să ne prețuiască cei de acasă”, a spus acad. Gheorghe Mustea, exprimând gratitudine președintelui Companiei că este prețuit acasă, mai ales, că el este chiar acasă. Maestrul a ținut să mulțumească și orchestrei pe care o conduce aproape 30 de ani,  remarcând că fără acest colectiv poate nici rezultatele sale nu erau cele care sunt astăzi. A dorit tuturor prosperitate, sănătate și fericire. „Vă mulțumesc că sunteți!”, a mai spus compozitorul.
 
În spiritul frumoasei tradiții, laureații au fost felicitați de președintele Companiei, Olga Bordeianu și aplaudați pentru munca dedicată domeniilor care i-au consacrat.
 
Conducerea Academiei de Științe a Moldovei i-a felicitat pe membrii AȘM - Eugen Doga, Mihai Cimpoi și Gheorghe Mustea, personalități care scriu istorie, care fac cinste Academiei, dar și tării, sunt veritabili soli ai culturii noastre și care cotribuie de-a lungul anilor să promoveze frumosul, sublimul și valorile țării noastre. 
 
Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.