Vous êtes ici

Eugen Doga - un nume cât o Țară, un nume cât un Univers. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 6.07.2019


Eugen Doga - un nume cât o Țară, un nume cât un Univers. Cu aceste enunțuri a fost întâmpinat compozitorul-academician Eugen Doga la cea de-a 46-a ediție a Festivalului „Vacanțe Muzicale”, desfășurat în zilele de 30 iunie-6 iulie 2019, la Piatra-Neamț, România, un orășel ca un colțișor de rai, înconjurat de munți, pădure și aer curat, de ți se părea că e o mică Elveție.
 
Timp de șapte zile, județul Neamț a fost inundat de acorduri ale celor mai diverse genuri muzicale - de la simfonic, operă, muzică veche, până la pop, rock, jazz, iar surpriza cea mare a fost întâlnirea cu cel mai îndrăgit și așteptat artist din istoria „Vacanțelor Muzicale”, în cea de-a patra zi de festival, la 3 iulie. Seara întitulată „Eugen Doga – portret de compozitor” a emoționat și impresionat de-a dreptul publicul nemțean, care a făcut neîncăpător platoul Curții Domnești sub secularul Turn al lui Ștefan cel Mare, numit și Turnul Clopotniței din 1449, Ctitoria lui Ștefan cel Mare.
 
Și dacă la spectacolul recent de la Teatrul de Vară din Chișinău, presa scria că melomanii au cumpărat bilete în picioare la spectacolul lui Doga, la Piatra Neamț, seara dedicată renumitului artist a fost, cu siguranță, cea care a înregistrat cea mai mare prezență de public. Scaunele amplasate de organizatori au fost insuficiente pentru doritorii de a-l vedea pe maestrul Doga și a-i asculta pe viu muzica. Iubitorii creației compozitorului au prins loc pe unde au apucat, fiind dispuși, perimetral, în jurul zonei în care au fost amplasate scaunele, inclusiv, pe treptele Muzeului de Artă, pe băncile din parc, peste tot, iar expresia nu ai unde arunca un ac, a fost mai valabilă ca oricând. Un bărbat care a stat mai tot spectacolul cu ochii înlăcrimați de fericire și bucuria visului împlinit de a-l vedea pe maestrul Doga, mi-a spus că a venit cu două ore și jumătate înainte de începerea spectacolului, pentru a-și prinde un loc mai în față ca să-l poată vedea mai de aproape pe idolul său. Atunci încă nu știa că după spectacol își va mai împlini un vis de a face o poză cu maestrul. „Vai de capul meu, ce bucurie am avut să trăiesc!”, mi-a zis bărbatul. „Este o onoare să auzim muzică românească, muzica românului Eugen Doga, cântată aici, la Piatra-Neamț”, mi-a spus încercată de emoții similare și o doamnă care a conspectat toată seara numele artiștilor, denumirea creațiilor interpretate, reușind să filmeze piesele îndrăgite și să fotografieze artiștii, ca să poată povesti și arăta și celor apropiați care nu au reușit să ajungă la spectacol.
 
Compozitorul Eugen Doga și-a făcut apariția în scenă ca un rege, elegant și nobil și nu în zadar, presa locală a titrat - Regele Valsului, Eugen Doga, a umplut Piața Curții Domnești la Vacanțele Muzicale din Piatra-Neamț. Alături de celebrul compozitor, pe scena Vacanțelor Muzicale a urcat soprana Mariana Bulicanu, nume binecunoscut nemțenilor și de la alte două ediții ale festivalului, Veaceslav Timofti, acompaniați de Orchestra Simfonică a Companiei Naționale „Teleradio Moldova, la pupitrul dirijoral fiind Dumitru Cârciumaru. Programul a inclus creațiile Unirea cea Mare, Majestic marș, Să țin încă o dată, Pașii cunoscuți, Te știam numai din nume, Aș vrea să viu la tine, Fanfaron, Dialoguri, Tangou, Pasăre cu pene albastre, Oglinda clipelor, Gramofon, Codrii mei frumoși, Păstrați iubire, pe versuri de Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Petre Cruceniuc. Un succes incredibil au înregistrat și cei doi soliști-instrumentiști din cadrul orchestrei – Ghenadie Morarenco (trompetă) și Alexei Litvin (saxofon).
 
Maestrul Eugen Doga a cântat la pian și muzicuță Intermezzo, Lamento, Sonet, Eterna, Gramofon,fiind aplaudat frenetic de spectatorii nemțeni,iar celebra compoziție din filmul Tandra și gingașa mea fiară, supranumită „cel mai frumos vals de iubire al secolului al XX-lea”, cântată pe cele mai importante scene ale lumii,a ținut în picioare minute în șir publicul elevat.  Aproape toate piesele au fost solicitate la bis, iar întreg recitalul oferit de compozitorul Doga, pe parcursul întregii seri, împreună cu Orchestra Teleradio, a fost apreciat drept unul de 7 stele.
 
„Dragii mei, bună seara și bine v-am găsit aici, în Piatra-Neamț. Sunt pentru prima dată în acest oraș istoric, frumos, fascinant. Cum să nu accept așa frumusețe, este un mare noroc, dar ar fi puțin să spun doar atât, fiindcă podoaba acestui oraș sunteți voi. Și dacă vorbim de Piatra-Neamț, se pare ați scăpat un cuvânt - Piatra Rară Neamț ar fi mai bine. Vă mulțumesc mult”, a spus în aplauzele publicului, la finele spectacolului maestrul Eugen Doga.
 
„Vă mulțumim și noi foarte mult, ne bucurăm că vă simțiți foarte bine alături de noi”, a spus la rândul său Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, directorul Festivalului Vacanțele Muzicale. Am avut o seară de vis, de poveste, de dragoste. Mulțumim tare mult, maestre, ne-ați făcut viața mai minunată că ați venit alături de noi”, a mai spus directorul Centrului, iar pentru tot ce a dăruit maestrul nemțenilor în seara de gală, i-a înmânat artistului placheta și trofeul festivalului, în speranța de a mai reveni la Piatra-Neamț, în deschiderea sau închiderea Vacanțelor Muzicale sau, oricând dorește maestrul. „Ultima frază îmi place mult mai mult, din cauza că așa se cuvine la prieteni, oricând”, a spus cu umor artistul.
 
Și pentru că maestru Doga știe a aprecia omenia și prietenia, a lăsat în dar nemțenilor câteva lucruri sau podoabe, cum le-a numit, pe care și el le apreciază, pentru că sunt ale lui. Printre aceste podoabe sunt cărți, pentru cei care nu știau, maestrul are un deosebit har și la scris proză și are în palmares deja câteva cărți, precum și lucrări pentru copii, pentru vioriști, vionceliști, acordioniști. Maestrul a oferit și 50 de bucăți, arii și romanțe pe versurile lui Mihai Eminescu și Veronica Micle, o colecție realizată în premieră. „Sunt câteva cărți, printre care și note, sunt și cărți despre mine, fiindcă eu mă iubesc. Omul care nu se iubește nu poate pretinde ca să-l mai iubească cineva, trebuie să se iubească pe sine însuși. De aceea, eu caut totuși iubire în sinele meu și caut iubirea care o adun de aici, din spatele meu, unde mi-o cântă muzicanții, prietenii mei și, desigur, dumneavoastră, care ați venit aici și mi-ați aplaudat atât de frumos. Vă mulțumesc mult”, a spus cu gratitudine compozitorul Doga, invitând directorul festivalului să primească acea greutate, adică darurile, fiindcă „sunt grele grozav, dar ușor de a le asculta”. Toate aplauzele și gândurile bune au mers către îndrăgitul compozitor, dar și către invitați, melomani care a fost un public senzațional, un publicul de elită al Vacanțelor Muzicale.       
 
Artistul a făcut istorie și la Piatra-Neamț. Toate inimile băteau la unison în acele momente, maestrul Eugen Doga înscriind încă o filă de neuitat în istoria ținutului Neamț, cucerind și inimile a mii de iubitori de frumos. Pe cât de așteptat a fost momentul, pe atât de justificată a fost și răsplată artistului care n-a încetat să ofere și să primească o sărbătoare a sufletului, prin lumină, sentimente de profundă trăire și simțire, admirație și frumos, or, frumosul dintotdeauna a fost considerat altarul sufletului.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM,
Piatra-Neamț, România,
3 iulie 2019

Academia de Ştiinţe a Moldovei

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.