Vous êtes ici

Compozitorul Eugen Doga a fost premiat la Forumul Intelectualității, la Moscova. Academia de Stiinte a Moldovei. 14.12.2017

La 11-12 decembrie 2017, la Moscova, și-a ținut lucrările cea de-a XII-a ediție a Forumului intelectualităţii statelor-membre CSI, ediție dedicată Anului Familiei în CSI. Pentru a participa la Forum, în capitala Federației Ruse au sosit peste 300 de delegați, reprezentanți ai intelectualităţii, personalități marcante din domeniul culturii, ştiinţei, educației din nouă state-membre CSI. Republica Moldova a fost reprezentată de o delegaţie, condusă de prorectorul Universității Academiei de Științe a Moldovei, dr. Efim Chilari, delegația fiind constituită din reprezentanţi ai mediului academic şi cel universitar.

La Forum au participat viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Olga Golodeț, preşedintele Fondului Interstatal pentru Cooperare Umanitară CSI, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Federaţia Rusă, Polad Bülbül oğlu şi Mihail Şvâdkoi, co-preşedintele Fondului Interstatal pentru Cooperare Umanitară CSI, personalități din domeniul culturii, științei și educației, ambasadori, șefi de ministere și departamente de profil, organizații de tineret din țările CSI etc. La deschiderea lucrărilor reuniunii a participat Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța.
 
Lucrările Forumului au fost inaugurate de viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Olga Golodeț. Viceprim-ministrul rus a transmis un mesaj de salut participanților, în care s-a menționat că Forumul oferă oportunităţi unice pentru comunicare constructivă, consistentă, schimb de experiență asupra unui spectru larg de probleme privind dezvoltarea culturii, ştiinţei şi educaţiei. În contextul declarării anului 2017 - Anul Familiei în CSI, a fost remarcat rolul important pe care îl are instituția familiei, în acest sens fiind menționate programele de susținere a familiilor care se realizează în Federația Rusă, pentru crearea unui mediu favorabil de protecție a mamei și copilului, dezvoltarea instituției de adopție, susținerea tinerilor părinți, grija pentru generațiile mai în vârstă. Mesaje de salut au transmis și preşedintele Fondului Interstatal pentru Cooperare Umanitară CSI, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Federaţia Rusă, Polad Bülbül oğlu şi Mihail Şvâdkoi, co-preşedintele Fondului Interstatal pentru Cooperare Umanitară CSI și alți oficiali.
 
Pentru prima dată în istoria Forumului, participanții au asistat la ceremonia de înmânare a Premiului „Звезды Содружества”, cel mai important premiu umanitar CSI, acordat pentru merite remarcabile în domeniul artei, științei și educației. Compozitorul Eugen Doga a fost unul din cele opt personalități din domeniile nominalizate care s-a învrednicit de acest premiu. O surpriză frumoasă pentru maestrul Eugen Doga, care a marcat 80 de ani, prilej ce s-a materializat în declararea anului 2017 - Anul Eugen Doga, artistul susținând pe parcursul anului aniversar zeci de concerte în Republica Moldova, România și Federația Rusă, țări unde este iubit și apreciat cel mai mult. Primele deținătorii premiului se numără și artistul plastic Farhad Halilov (Azerbaidjan), compozitorul Tigran Mansuryan (Armenia), criticul literar Ivan Savercenko (Belarus), maestrul de balet Yuri Grigorovich (Rusia), actorul Ibodullo Mashrab (Tadjikistan) ș.a.
 
Maestrul Eugen Doga a mulțumit Fondului pentru acordarea acestui prestigios premiu, pentru aprecierea creației sale, pentru muzica sa care a dăruit-o dea lungul anilor oamenilor, dar mai mult pentru atenția care i-a fost acordată. Proaspătul laureat a adus mulțumiri celor care au organizat această reuniune importantă ce oferă posibilitatea ca personalități notorii din domeniile științei, culturii și artei să se întâlnească și să-și împărtășească din bucurii și realizări, dar și din experiența proprie. Fiecare gest de acest gen ne ajută și ne face mai demni, consideră compozitorul. „Mulțumesc frumos pentru acest forum, o acțiune frumoasă pentru corp și pentru suflet. Eu sunt fericit și vă sunt recunoscător că ați atras atenția la muzica mea. Aceasta este încă o notă muzicală în acest imens diapazon al civilizației”, a spus maestrul în cuvântul său de gratitudine. De asemenea, Eugen Doga a propus pentru viitor să fie organizată o manifestare cultural-artistică specială a laureaților, unde fiecare să-și prezinte măiestria. Dacă eu sunt muzician, ar trebui să ies aici cu pianul, or, premiul a fost acordat pentru merite deosebite într-un domeniu. Aceasta, a spus maestrul Doga, cade mai ușor la inimă și unește lumea, trebuie să fim cu spirit unit.         
 
Întrebat ce semnifică acest premiu, maestrul Doga a spus că s-a obișnuit că lumea îl cunoaște și nu de aceea că este alintat. „Cel mai bun lucru este omul și spiritul omului. Eu scriu pentru om, pentru omul care înțelege și are nevoie de simțuri. Undeva aceste simțuri sunt adormite și eu mă strădui să le trezesc la viață. Dacă ar fi toată lumea artistică ca să intre într-un acord de înțelegere, ar fi foarte bine. Eu mă voi întoarce acasă mândru, pentru că Republica Moldova m-a înaintat și am fost primit aici frumos”, a menționat compozitorul.        

La deschiderea reuniunii, alături de şefii celorlalte delegaţii, un mesaj de salut din partea delegației Republicii Moldova, a transmis dr. Efim Chilari. În discursul său, conducătorul delegației a subliniat importanţa relaţiilor interstatale de colaborare în sfera culturii, științei și educației, dar şi altor domenii, amintind că și Republica Moldova a găzduit o ediției a Forumului, care a reunit peste 500 de reprezentanți ai elitei intelectuale CSI. Totodată, Domnia Sa a exprimat onoarea pentru prezența la Forum a compozitorului Eugen Doga, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, dar și a câtorva zeci de Academii din lume, Artist al Poporului URSS, Cavaler al „Ordinului Republicii”, Laureat al Premiului de Stat al RM, dar și deținător al celor mai prestigioase distincții din țară și din lume. 
 
Tradițional, în cadrul Forumului, a avut loc o prezentare a noii capitale culturale din CSI. Oraşul azer Ganja, orașul hanilor, poeților și tineretului, care a primit acest statut în anul 2017, a transmis ștafeta orasului armean Goris. Forumiștilor le-a fost prezentată, într-un documentar video, istoria şi cultura orașului, care, în anul 2018, va deține titlul de capitală culturală CSI. O altă tradiţie a Forumului este și organizarea expoziţiilor care reflectă activitatea comună a ţărilor CSI în domeniul umanitar. De data aceasta au fost expuse lucrările tinerilor artiști plastici și sculptori.  Artiștii din Belarus, Rusia şi Ucraina au imortalizat pe pânzele lor Catedralele „Tei Sofii”: Kiev, Novgorod, Polotsk. Proiectele au fost organizate cu suportul Fondului interstatal pentru colaborare umanitară din CSI.
 
Discuțiile despre rolul cooperării umanitare în consolidarea și susținerea valorilor familiale au continuat în cadrul panelului principal din cadrul Forumului. Cu o intervenție la platforma principală de discuții a fost invitată reprezentanta delegației Republicii Moldova, dr.hab. Olga Gagauz, vicedirector al Institutului Național de Cercetări Economice. Făcând referire la studiile și cercetările sociologice efectuate, dr.hab. Olga Gagaus a menționat că în Republica Moldova și alte țări membre ale CSI, familia rămâne în continuare una din cele mai importante valori pentru populație, inclusiv pentru tineri, ceea ce nu constată criza familiei ca instituție socială. „Familia contemporană se confruntă cu criza structurală determinată de condițiile socioeconomice, riscuri multiple, instabilitate și incertitudine în ziua de mâine care afectează funționalitatea familiei”, a subliniat cercetătoarea. Olga Gagauz a precizat că o schimbare semnificativă au suportat relațiile intergeneraționale, creșterea speranței de viață contribuind la majorarea numărului de generații în cadrul unei familii. Expertul a punctat câteva aspecte privind interacțiunea generațiilor actuale, argumentând prin faptul că, daca nu demult majoritatea familiilor erau constituite din trei generații - copii, părinți și bunici (chiar dacă aceștia locuiesc separat), în prezent, se mărește numărul de familii constituite din patru generații - copii, părinți, bunici și străbunici. Din aceste patru, generația bunicilor este cea mai suprasolicitată. Bunicii, fiind încă relativ tineri și angajați în câmpul muncii, tind sa acorde un ajutor copiilor săi în îngrijirea copiilor acestora (nepoților), totodată, ei trebuie să susțină și părinții săi care sunt de vârstă înaintată (generația străbunicilor). În contextul celor relatate, dr.hab. Gagauz a ținut să sublinieze că, în condițiile creșterii numărului și ponderii populației vârstnice în totalul populației, fără un suport din partea statului (programe speciale), familiilor le revine tot mai dificil să-și realizeze funcțiile sale specifice. Dna Gagauz a avut, de asemenea, o intervenție și în cadrul platformei de discuții pentru tineri.
 
În cadrul secțiunilor de profil, care au fost trei la număr, participanții au discutat despre cooperarea statelor participante în domeniul științei și educației, dar și cele mai actuale probleme cu care se confruntă actualmente știința și educația, precum și despre programele comune de susținere a tinerei generații din CSI, dar pregătirea către Anul Culturii din 2018 etc.
 
Agenda Forului intelectualității a inclus vizita participanților la o școală din Moscova și unui Centru național de cercetări medicale. Delegația noastră a fost invitată la Ambasada Republicii Moldova la Moscova, unde a vizitat expoziția permanentă de produse autohtone (vinuri, divinuri, conserve și produse cosmetice), expoziția de sculpturi, donate de fiul renumitului actor Constantin Constantinov etc.
 
Lucrările Forului au finalizat cu adoptarea unei rezoluţii, care reflectă principalele rezultate ale colaborării intelectualității în anul 2017 şi propunerile pentru extinderea cooperării umanitare în următorii ani, inclusiv a proiectelor concrete multilaterale în contextul  Anului Culturii din 2018 în CSI. În rezoluţia finală a fost remarcat, de asemenea, efortul și contribuția Fondului interstatal pentru cooperarea umanitară a ţărilor membre CSI pentru pregătirea și desfășurarea Forumului.
 
Ediţia următoare a Forumului intelectualităţii statelor-membre CSI va avea loc în Dușambe, Tadjikistan și va fi dedicată Anului Culturii în CSI.
 
Forul Intelectualităţii statelor-membre CSI a fost organizat de Fondul Interstatal pentru Cooperare Umanitară CSI. Evenimentul are loc anual în unul din statele-membre CSI. Din 2006 Forul Intelectualității CSI s-a desfăşurat în Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Turkmenistan, Belarus, Kazahstan, Kârgâstan, Țara noastră a găzduit, cea de-a IV-a ediţie a Forului, care s-a desfăşurat în 2009, la Chişinău, dedicată Anului Tineretului. Reuniunea anuală a intelectualităţii în diferite ţări CSI a devenit deja o tradiţie care întruneşte cei mai de seamă exponenţi ai ştiinţei, culturii şi artei acestor ţări.

Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM,
Moscova, Federația Rusă,
11-12 decembrie 2017

Academia de Stiinte a Moldovei (A.S.M.) 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.