Eşti aici

Eugen Doga, la Căuşeni. Creaţiile maestrului au fost interpretate de corul TNOB. PRIME. 21.09.2017

Amatorii creaţiei maestrului Eugen Doga şi-au dat întâlnire, în această seară, la un concert organizat în curtea bisericii din orașul Căușeni. Melodiile celebrului compozitor au fost interpretate de orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. 

"Eu caut ciocniri mari cu publicul. Secretul nu e la mine, secretul e undeva acolo sus , de aceea mie pur şi simplu mi-a căzut acel mare noroc ca să pot descifra de acolo această muzică, eu nu o compun, eu o scriu", a remarcat compozitorul, Eugen Doga.

Concertul face parte dintr-o serie de evenimente care marchează lansarea unei noi campanii de turism, intitulată "Fii oaspetele nostru." Astfel, şirul evenimentelor continuă şi mâine, cu un concert grandios la Cetatea Soroca. Sâmbătă, admiratorii lui Doga sunt invitaţi la Conacul Manuc Bei din Hânceşti.

Totodată, pe 4 octombrie, maestrul va susţine, în data de 4 octombrie, un concert în satul de baștină, Mocra, din raionul Râbnița. Spectacolele sunt organizate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în parteneriat cu USAID şi Oficiul Viei şi Vinului din Moldova. 

PRIME

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.