You are here

Eugen Doga pregăteşte o premieră la începutul acestei veri. TRM. 9.01.2014

Premiera spectacolului muzical, intitulat provizoriu "Dialogurile dragostei" va avea loc pe 15 iunie, într-un spaţiu liber din apropierea capitalei. Telespectatorii postului Moldova 1 află primii despre eveniment chiar de la autorul acestei complexe creaţii muzicale - compozitorul academician Eugen Doga.
Eugen Doga a compus de-a lungul anilor mai multe creaţii remarcabile pe versurile lui Mihai Eminescu. În 1996, compozitorul a primit în dar cartea "Dor nemângâiat" de Veronica Micle. Acum patru ani a revenit la aceste versuri, a recitit şi poeziile de dragoste ale Luceafărului. Inspirat de marea iubire dintre cei doi, Eugen Doga a încercat să pună pe note povestea lor de dragoste.

"Nu ştiu dacă e chiar finalul lucrării aproape, dar eu mai lucrez. După ce am început această lucrare cu Veronica Micle, am compus 40 de cântece deja interpretate în unele concerte. Eminescu nu vroia să meargă, e prea mare înălţimea lui Eminescu, cred că asta este pricina, el e prea sus acolo, ei sunt cerul şi pământul. Acum mi se pare că l-am prins şi pe Eminescu în profunzimea sa", susține compozitorul.

Maestrul spune că este printre primii care a compus muzică pe versurile Veronicăi Micle. Deşi lucrează de patru ani la “Dialogurile dragostei”, Eugen Doga spune că are o tristeţe. "Am rugat să mi se facă un contract, ar fi bine un suport financiar, pentru că nu pot lucra doar cu inspiraţia", confesează el.

Referitor la planurile pentru 2014, compozitorul a spus că se va afla mai mult timp la Chişinău. Vrea să facă două concerte, unul de muzica lui populară, altul de muzică rusească care este mai puţin cunoscută la noi.

Astăzi, 9 ianuarie, Eugen Doga se va afla la Teleradio-Moldova unde va înregistra o nouă creaţie, "Rugăciunea", cu capela corală "Moldova" dirijată de Valentin Budilevschi.

Detalii vedeți în reportajul Mesager.

TRM

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.