Eşti aici

Cartea "Viața mea așa cum a fost să fie", Eugen Doga. Editura Cartier. 26.10.2021

"Am cuprins-o în brațe ca pe un copil mult iubit și nu credeam că e adevărată, că e cartea la care am lucrat cu dragoste mult timp," a scris Eugen Doga/ Евгений Дога despre autobiografia sa, Viața mea așa cum a fost să fie, proaspăt scoasă de sub tipar. "Nici nu știam cum se va numi, fiindcă vroiam să scriu despre toate, să cuprind lumea, dar la un moment dat am înțeles că mâinele-mi sunt prea scurte, iar lumea — foarte mare."
„Sper că, după ce veți citi această carte, veți putea să vă plimbați mai liniștit prin cronica virtuală a vieții voastre, care cred că vă va invita în copilărie, la bunii prieteni de demult, în locurile tainice și romantice ale primelor sărutări în care întâmpinați odinioară zorii și primăverile. M-am străduit, în măsura în care e cu putință, să fiu obiectiv, să reproduc multe momente prin negura vremii, care nu se limitează la întorsul filelor calendarului, ci ne mai și atrage în vâltoarea ei și ne revine o luptă grea pentru a ne menține în zona ei de atracție, ca să nu fim aruncați în niciunde. Sper foarte mult că în timpul acestei plimbări o să vă scoateți ochelarii fumurii de pe ochi și căștile din urechi și o să le oferiți receptorilor ființei voastre să capteze informațiile care sunt produsul vieții mele imperfecte, dar foarte interesante și bogate în evenimente.” (Eugen Doga)
În luna octombrie, găsiți cartea la preț redus în librăriile Cartier:
Libraria Din Centru, bd. Ștefan cel Mare 126, vizavi de MAI
Librăria din Hol, pe strada București 68
Sau în librăria noastră online — comandați cartea pentru dvs sau pentru cei dragi, oriunde vă aflați în lume, iar noi o livrăm în aproximativ o săptămână:  https://shop.cartier.md/item/viata-mea-asa-cum-a-fost-sa-fie,1912?fbclid=IwAR18ynz_QbJanhxDeuWIPhrewXRF3P8I-nACJcXCaDY9dDBPRKY7YeSaUvo

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.